?

Log in

Mă leşi!

Hey kids! It's that time again - pentru că se pare că nu contează de câte ori îmi prind mâna-n uşă, I always go back for more!

De ceva vreme încoace vreau să achiziţionez un laptop. Sună simplu, nu? Mai ales că în perioada asta magazinele ar trebui să îşi vândă sufletul diavolului ofere şi masaje gratuite clienţilor dacă asta ar aduce mai multe vânzări. E logic, deci şansele de a se întâmpla sunt invers proporţionale.

Aşa că într-o zi de toamnă purced spre prospectare prin magazine. Prima oprire -  Media Galaxy: Intru - în magazin pustiu, ora 2 dup-amiaza. În ochii oricărui vânzător care ştie ce face, ar fi trebuit să arăt ca un pui proaspăt scos de pe rotisor, care dansează în faţa unei pisici. Mă holbez pe la departamenul IT cam 15 minute, vânzătorii discutau ultimul episod din House. "Mă scuzaţi, am nevoie de ceva informaţii"  - afirmaţie care a generat nişte ochi daţi peste cap în asemenea hal, că mi-era frică că o îi sară din orbite. În fine, se ridică şi cu o viteză de invidiat la oamenii de 95 de ani, ajungem la raion. Se uită tanti câteva secunde într-un fel atât de tâmp la produse, că mi s-a făcut frică că tocmai avea un atac cerebral, după care îmi spune "Ăstea sunt produsele."



Îi spun că am înţeles asta, dar că aş dori un model pe care l-am găsit online şi pe care nu-l aveau în magazin. Mă întreabă dacă ştiu codul de produs (o serie de cifre şi litere lung de 15 caractere - cum de nu mi-a dat prin cap să-l memorez...) Nu, dar ştiu modelul şi specificaţiile. Aaaaaa, păi atunci nu-l putem căuta. Normal că nu, doar de ce aţi vrea să faceţi vânzare? Şi spun asta pentru că în urmă cu 2 ani am vrut să cumpăr un aparat foto de la ei şi l-au găsit numai după marcă.

O întreb atunci dacă îl pot comanda prin ei. Păi da, dar trebuie să sunaţi la Bucureşti. Aveţi numărul? - întreb eu. Păi îl găsiţi online.  Plec plină de draci, ajung acasă şi sun la sediul principal. "Tanti, pot comanda un produs prin magazinul de aici?" Răspuns: Nu ştiu, va trebui să vorbiţi cu ei...

A doua oprire - Domo: Din nou pustietate, vânzătoarele discutau într-un colţ. Merg din nou să mă holbez. Iar stăm minute bune, iar nu vine nimeni. Mergem într-un final la una din angajate şi cerem detalii despre sistemul de rate şi oferte.  În timp ce se îndrepta spre alt raion ne spune din treacăt ce acte trebuie să aducem şi menţionează un formular. Staţi aici că vi-l aduc imediat! Acum nu ştiu ce înseamnă "imediat", pentru că totul e relativ, dar cred că imediatul se termină când începi să ai draci. În tot timpul ăsta stăteam lângă o altă angajată care se enerva că ne enervăm. Se ridică şi ne dă ea formularul, chiar când cealaltă tipa sprinta spre noi. Schimb de priviri, cineva o să mănânce ciorbă de limbă diseară...

În toată marea de frustrare am găsit până la urmă şi scăparea - un prieten de-al prietenului mi-a recomandat emag.ro şi după un apel de 5 minute aveam toate informaţiile necesare, DAR trebuia să îmi fac cont pt rate. Am zis că nu e mare lucru, pentru că băncile sunt foarte eficiente în general, dar după ce aprobarea dosarului a fost întârziată pe motiv că în loc de "0" s-a trecut o liniuţă şi faptul fusese constatat la 4 zile după predarea unui dosar compus din 3 hârtii, am hotărât că poate cel mai bun lucru e să schimb citizenship providerul.


Noaptea toate pisicile sunt câini

E tare ciudat să scriu din nou aici, mai ales pentru că am avut o perioadă de inactivitate atât de mare...dar e 3:43 AM (cum ar zice Coco)şi eu din nou nu pot dormi. Propoziţia asta este un rezumat, zic eu, cât se poate de concis la ce mi se întâmplă de câteva luni încoace şi totuşi nu zice mare lucru, când ar fi atât de multe de spus.

Am încercat eşuat să prezint totul în propoziţii logice, dar nu aveau nici un sens la recitire, ceea ce spune multe despre gradul de confuzie pe care eu de 2 luni îl numesc luciditate. Cel mai bine vă prezint lucrurile cum le văd eu:

E dimineaţă. Şi totuşi de ce îmi arde soarele în ochi, iar copiii se întorc de la şcoală? Stai. Copiii se întorc de la şcoală - într-o viaţă anterioară numeam asta dup-amiază. Ce fac? Încă dorm, pentru că văd o livadă în faţa ochilor, lângă bibliotecă -Trezeşte-te! Nu mă forţa! Ok, hai prin livadă, pe lângă blugi şi şosete, sari peste râu, mare grijă la scaunul ăla de lângă castor. Da tu de ce ai dinţii aşa de albi? Dinţi...periuţă...baie. Mă târ până acolo, mai încet ca un alcoolic în prima zi de recuperare. Îmi pun cremă de mâini pe periuţă. Băgami-aş! Rinse and repeat. Mă uit în oglindă. Cineva se uită înapoi. Nu cunosc, aşa că ignor.

Încet livada dă să dispară, e bine! Eu nu sunt încă în stare, dar picioarele mele ştiu drumul. Cafea. E bună. Pisica de pe masă se uită la mine ca la ultimul om. Ceasul de pe perete zice că e aproape 4 dup-amiaza. Adică o dimineaţă reuşită. Stai, de ce e pisica pe masa din bucătărie?? Interjecţii, onomatopee. Să dă jos, se uită la mine, mă-njură. Dacă era om poate mă şi scuipa. E bine că nu e om.

Ce fac? Sunt la cumpărături cu o listă în mână. O mare de oameni în jurul meu. Vorbesc de ieşit în oraş la un film, sau poate mergem în bar? Dar haideţi mai bine la noi, că fac eu pizza şi voi aduceţi băutura. E 7, mai am vreo 3 ore şi încep serviciul. E vineri, deci supermarketul e plin. E vineri, deci inima mea e goală. Mă duc la casă. O coadă lungă de oameni. Sunt la câţiva centimetri în faţa mea şi eu la câţiva ani lumină în spatele lor. Plătesc, ies, încarc maşina, merg acasă. Soarele apune. Eu încep să mă trezesc de-a binelea. Trebuie să profit de momentele ăstea pentru a rezolva cât mai multe acasă. Buuuun aşa!

10 fără deja? To the Laura mobile! Drumurile sunt mult mai libere şi o senzaţie de linişte foarte reconfortantă pluteşte în aer. Stau la semafor. În blocul de lângă un cuplu se uită împreună la un film. Eu mă uit la ei. Verde. Acum mă uit şi eu la film. În spatele meu cineva face atac cerebral. Sunt numită "femeie la volan". Din moment ce asta e o observaţie şi în nici un caz nu înţeleg cum poate fi interpretată ca înjurătură, merg mai departe. Ajung la servici. Pisica de la intrare nici nu se sinchiseşte cu noi. Un ultim telefon înainte de a intra in roaming. Noapte bună - spor la treabă! Deschid uşa, intru în State şi gata - trăim pe continente diferite. La mine e 3 dup-amiaza. În România ora a rămas la fel. În România toate rămân la fel.

But it's night, although I'm being told it's mid-day and my brain finds the dissonance very interesting. I'm looking at glass roofs and trees in the moon light. I smile. I laugh.  I'm awake. Very much awake, ready to take on the world! I do take on the world! The world says HUUUH? I die on the inside. A joke - I laugh again. Round two world! The world can't hear me...But my colleagues make it worth while. They live in two worlds too. We understand each other without speaking a word. We IM ;) We go deeeeeper and deeeeeper into the night. This is Transilvania after all...Lines get blurred, eyes get red, someone sneezes behind me. Another victim. My head's a haze. Almost there. Counting minutes, now seconds. We do live on the edge! Tadaaaaa - a bunny comes out of the hat, gives us the finger, time to go. I pray for moonlight tomorrow night. It's very easy to get lost in complete darkness.

I open the door. E 7 dimineaţa. Alo, ce mai faci (mi-e dor de tine)? Spor la treabă - noapte bună. Pisica de la intrare era de fapt câine. Ar fi bine să mă bag în pat cât mai repede. Azi am totuşi motiv de bucurie. Săptămâna asta am weekendul liber!



Mulţumesc Coco că mi-ai redeschis pofta de a scrie. Îmi lipsea foarte mult, chiar dacă nu îmi dădeam seama!

Întrebări

Duminică a fost difuzat ultimul episod din Lost şi după cum era de aşteptat au lăsat o grămadă de întrebări fără răspuns:

</div>
Eu am răspunsul la o singură întrebare (ultima) - Da!

Observaţia zilei

Totul, dar chiar TOTUL este diferit în zilele în care ai decolteu. O concluzie tristă, dar adevărată, ce mă face să cred că poate afişul avea mai multă dreptate decât am crezut iniţial.

Altă recomandare

Un alt episod genial, cu al cărei viziune asupra umanităţii sunt perfect de acord.





Eu sincer cred că dacă le-ar arăta liceenilor "The twilight zone" la ora de filozofie, ar învăţa de o mie de ori mai mult decât din cărţile îngrozitor de sterile pe care le primesc. Nu de alta dar am avut ocazia să răsfoiesc una acum câteva zile şi îmi venea să-mi tai venele după 5 minute de lectură. Cui îi pasă la 17-18 ani de viaţa şi studiile lui Schopenhauer? Şi de când sunt informaţiile ăstea relevante pentru materia în sine?

Recomandare

Zi liberă în mijlocul săptămânii, când toată lumea lucrează = maraton de filme. Doar că de data asta m-am hotărât să fac ceva ce am tot amânat de aproape 2 ani: să mă uit din nou la "Zona Crepusculară". Când eram mică am prins câteva episoade la televizor şi cu toate că nu înţelegeam probabil nici 10% din ce se întâmpla acolo, episoadele mă marcau mereu şi nu cred că am văzut unu singur care să nu mă impresioneze.

Din toate însă cel mai mult iese în evidenţă "Eye of the beholder", povestea unei femei atât de hidoase încât ar face orice să arate ca un om normal. Şi cu toate că a fost filmat cu 50 de ani în urmă şi acţiunea se mişcă incet, foarte înceeeeeet, a rămas la fel de captivant spre deosebire de filmele lui Sergiu Nicolaescu, iar finalul este şi acum la fel de imprevizibil.

Aşa că, without much ado vă ofer "Eye of the beholder"



Talent

Nenea din clipul următor încearcă să explice reporteriţei cum l-au atacat nişte câini turbaţi în faţa casei. Observaţi cât suflet pune în redarea situaţiei. Dacă şi martorii (nu ăia) noştri ar face la fel, aproape că aş fi tentată să mă uit la ştiri.


De ce? Pentru că în traducerea filmului la care mă uit "Schloss Adler" a fost tradus "castelul Adomnuler"
De 3 săptămâni am un nou loc de muncă. A fost o schimbare foarte binevenită, dar şi cu mici inconveniente, ca în orice tranzacţie. Adică? Programul de lucru se termina la 2 (două, DOUĂ) noaptea. Şi cu toate că eu sunt în general o bufniţă în ceea ce priveşte orele de luciditate, am observat că dereglarea programului de dormit a avut unele consecinţe destul de interesante, ca să nu spun comice.


- aveam nevoie de 3-4 încercări pentru a pronunţa cuvinte gen "şcoală, fascinant" (trist, ştiu)

- au fost unele zile în care 50% din propoziţii le vorbeam într-un dialect care aducea vag cu klingoniana

- mă trezeam ziua pe la 11-12 convinsă că e trecut de 4 dup-amiază

- mă trezeam deodată în diferite camere ale casei şi nu ştiam cum, sau de ce am ajuns acolo

- eram la un moment dat un pachet de nervi fără motiv aparent

- uitam ce-am făcut cu 5 minute înainte

- mă trezeam deodată în diferite camere ale casei şi nu ştiam cum sau de ce am ajuns acolo

- nu observam că persoana cu care vorbeam a plecat din cameră şi continuam "discuţia" minute-n şir


All in all a fost o experienţă destul de interesantă, pe care până la urmă nici nu am conştientizat-o foarte mult, fiind prea ocupată cu atmosfera de relaxare şi distracţie generală. Can you tell I'm happy?

Sfatul săptămânii: Nu trimiteţi niciodată colete prin Fan Courier. În cele 15 minute cât am stat la sediul lor am văzut un agent scăpând pe ciment de 2 ori un pachet de la Vodafone, pe care scria mare cât Burj Kaliful "FRAGIL". A da, cu un alt pachet fragil au jucat un fel de fotbal....

Experiment social

Trageţi cu urechea la ce vorbesc oamenii când merg pe stradă, sau sunt în autobuz, tren, etc. Ştiu, e exact inversul a ceea ce aţi învăţat când eraţi mici, dar este uimitor ce spun când cred că nu-i aude nimeni. Aş vrea să fiu din nou în primul an de facultate, pentru că de abia acum îmi vin in minte cele mai îndrăzneţe interesante experimente.